Expertize-expertize la pasajul vechi de la Fartec. Este mai degradat decât se credea

Reparațiile capitale de la pasajul vechi de la Fartec nu merg prea bine. Pasajul este mai degradat decât se credea, motiv pentru care, acum, proiectul este în stadiul de evaluare a grinzilor. Problemele au fost descoperite când a fost înlăturat betonul de pe tablier și au „ieșit la lumină” capetele grinzilor.

Pentru a remedia problema, la început, soluția tehnică ar fi trebuit să fie oferită de proiectant, însă, după o perioadă reprezentanți municipalității au stabilit că evaluarea și proiectarea sunt de competența unui expert. „Astfel de specialiști sunt puțini în România. În cursul acestei săptămâni vom semna un contract de prestări servicii cu unul dintre ei și, în următoarele patru luni el va trebui să evalueze grinzile și să ofere soluțiile tehnice pentru repararea lor”, a explicat viceprimarul Laszlo Barabas.

Conform programării inițiale, pe acest pasaj ar fi trebuit să se circule încă din acest an, dar acum, având în vedere faptul că nu se știe exact ce lucrări trebuie efectuate la grinzi, momentul deschiderii pasajului a fost amânat pe termen nelimitat.

Probleme și la piloni

Acestea nu sunt singurele defecte ascunse descoperite la Pasajul Fartec. Când s-au făcut lucrările la piloni, au fost constatate probleme care nu au fost identificate în momentul în care s-a făcut expertiza tehnică inițială, astfel că a fost nevoie de lucrări suplimentare. De altfel, reprezentanții municipalității brașovene spun că acest proiect este unul mult mai complex decât lucrările la alte pasaje.

Conform contractului încheiat cu Asocierea SC Sopmet SA București – SC Consal SRL Brașov, valoarea lucrărilor de reabilitare a pasajului se ridică la 8.286.192,83 lei, inclusiv TVA.

Pasajul vechi de la Fartec a fost construit în anul 1971 și a mai fost reparat în anii 2000, dar atunci nu a fost vorba de reparații capitale.

2 Trackbacks-uri / Pingbacks-uri

  1. Colegiul Național Unirea este în plin șantier. Lucrările sunt mai complicate decât s-a estimat inițial – Brașov Metropolitan
  2. FOTO. Colegiul Național Unirea este în plin șantier. Lucrările sunt mai complicate decât s-a estimat inițial – Brașov Metropolitan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.