Ministerul Sănătăţii explică de ce a tras noul spital pe linie moartă: Erau două spitale pe acelaşi teren. Între timp, Primăria Brașov continuă demersurile pentru viitorul Spital de Pneumoftiziologie şi prelungește termenele de depunere a ofertelor  

Chiar dacă în momentul evaluării, noul Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Brașov, s-a clasat pe locul al 7-lea (din 49 de cereri de finanțare) în „clasamentul PNRR”, acum proiectul este într-o perioadă tulbure. Alături de alte cinci spitale, acesta a fost scos din lista investițiilor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și urmează a fi realizat cu bani împrumutați de Guvernul României de la Banca Europeană de Investiții. Primăria Brașov s-a declarat nemulțumită de decizia Ministerului, afirmând că „și-a făcut temele”, însă oficialii Ministerului Sănătății au alt punct de vedere.

 Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Alexandru Rogobete, a explicat luni de ce a fost scos momentan spitalul din Brașov de pe listă, însă a dat asigurări că unitatea sanitară de la Brașov se va realiza, în cele din urmă.

Ce probleme a identificat secretarul de stat în Ministerul Sănătății:

  • Situația juridică a terenului pe care urmează a se realiza investiția este neclară. Conform proiectului, noul spital ar urma să fie edificat pe un teren din cartierul Bartolomeu, în zona avută în vedere pentru construirea noului Spital Clinic Regional de Urgență Brașov. Problema ridicată de secretarul de stat în Ministerul Sănătății este că în acest moment, terenul apare ca fiind agricol.

    „Până în momentul de față nu a fost schimbată destinația terenului prin hotărâre de Consiliu Local. Acolo este teren agricol (…) Nu înțeleg cum a fost făcut pe un teren agricol acest Studiu de fezabilitate. Cum a obținut avizele pentru energie sau canalizare, terenul fiind agricol? Pentru a putea lansa o licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor, ai nevoie de aviz de principiu de la ISU, de la «canalizare», de la furnizorul de electricitate, iar acestea se obțin în faza de Studiu de fezabilitate. Pe un teren agricol nu cred că se pot lua astfel de avize. Domnul primar nu cunoaște aceste detalii tehnice, deși ar trebui să le cunoască”, a declarat Rogobete.
  • Există o suprapunere de terenuri pentru cele două proiecte: Spitalul Clinic Regional de Urgență și Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase.

    „Pentru acest proiect (noul Spital de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase, n.r.) există o suprapunere cu o porțiune de teren alocată Spitalului Clinic Regional de Urgență”, a explicat secretarul de Stat în Ministerul Sănătății.
  • Studiul de fezabilitate trebuie actualizat: „Când se va schimba destinația terenului, Studiul de fezabilitate va trebui readaptat, iar asta înseamnă o întârziere de aproximativ 3 luni. După readaptarea Studiului de fezabilitate va trebui să lanseze licitația pentru proiectare și execuție. Este foarte interesant cum a lansat actuala procedură de atribuire pe un teren agricol”, a mai spus Alexandru Rogobete.
  • Primăria Brașov nu a transmis rapoartele de progres: „La fiecare trei luni erau solicitate rapoarte de progres privind proiectele aprobate spre finanțare prin PNRR. În luna iunie am transmis am solicitat raportul de progres pentru trimestrul doi, iar în luna septembrie pentru trimestrul trei. De la Primăria Brașov nu am avut niciun răspuns”, a precizat secretarul de stat.

Licitația pentru construirea noului spital se află tot în etapa depunerii ofertelor

Lansată în 17 iulie 2023, licitația pentru proiectarea și construirea noului Spital Clinic de  Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase a fost prelungită, încă o dată, de Primăria Brașov.

Astfel, potrivit anunțului postat pe platforma electronică de achiziții publice, termenul de depunere a ofertelor este 26 octombrie, cel anterior fiind 16 octombrie.

Primul termen de depunere a ofertelor a fost 18 august, apoi a fost prelungit până în 31 august.
Ulterior, din cauza unei contestaţii, procedura a fost suspendată câteva zile, iar când a fost reluată termenul de depunere a ofertelor a fost stabilit pentru data de 3 octombrie. În 24 septembrie a fost publicată o nouă erată, în care se menţionează că ofertele pot fi depuse până în 16 octombrie.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.