Ramai la curent!

Investitii

FOTO. Spitalul Clinic de Copii Brașov își va moderniza Secția de sterilizare, unde echipamentele au o vechime de aproape 50 de ani

Publicat

in

Spitalul Clinic de Copii din Brașov încearcă să își modernizeze Secția de sterilizare, care nu a mai fost renovată de peste 30 de ani. Investiția s-ar ridica la aproximativ 400.000 – 500.000 de lei, iar managerul spitalului, dr. Liviu Muntean, își dorește ca ea să fie finalizată în acest an, cu atât mai mult prima parte a sumei a ajuns în conturi, printr-o donație.

Spitalul utilizează în acest moment autoclave pentru sterilizare de generație foarte veche, uzate, ceea ce nu garantează un act medical adaptat necesităţilor actuale. Sistemul este funcțional, dar aceasta presupune eforturi mari din partea celor care lucrează acolo, cu atât mai mult cu cât toate echipamentele sunt manuale, a precizat dr. Ada Gordea, medic specialist Epidemiologie la Spitalul de Copii.
Stația de sterilizare a Spitalului Clinic de Copii, care funcționează la parterul clădirii, nu a mai fost renovată de la înființarea spitalului, din 1986. „Unele dintre echipamentele acestei secții sunt din 1969 – 1970 și au ajuns la noi în 1986, când s-a înființat spitalul. De atunci, Secția de sterilizare nu a mai beneficiat de nicio intervenție serioasă. Acum ne-am propus să extindem secția și să o modernizăm“, a spus managerul Spitalului Clinic de Copii, dr. Liviu Muntean. 

Planul Spitalului Clinic de Copii este acela de a înlocui echipamentele de sterilizare învechite și de a extinde actualul spațiu, în camera unde momentan este laboratorul. Serviciul central de sterilizare va avea astfel circuit închis, accesul personalului urmând să se facă prin utilizarea unor cartele de acces. Stația de sterilizare prevede existența a trei zone distincte și bine delimitate, conform normelor europene. Pentru accesul personalui în zonele de lucru se va crea un filtru de acces. 

Întreaga investiție se ridică la 400.000 – 500.000 de lei, iar prima parte a banilor au ajuns la Spitalul clinic de Co pii în urma unei donații. Ieri Fundația Kronospan a donat suma de 184.000 de lei, adunată după Gala de caritate „Deschide-ți inima“ – ediția 2017, la care au participat în jur de 200 de persoane.


Partenerii Galei „Deschide-ţi inima!” din anul 2017 au fost: Opera Brașov, Hotel Kronwell, Teatrul Național Radu Stanca Sibiu, Numis Med, Sanosan, Grindesign, Euro Educational, Fantasy Dance, Le sommelier, Cora Trade Center, DBO, Kiki Dumitrescu, Marie Nouvelle, Transilvania Art Gallery.

Cotidian

Ghimbav își transformă tradiția aeronautică în atracție urbană: un elicopter IAR 316 „Alouette” recondiționat integral, piesa centrală a viitorului street-mall din oraș

Publicat

in

Orașul Ghimbav își conturează un brand de loc puternic în jurul tradiției aeronautice care a definit dezvoltarea zonei timp de decenii. În parteneriat cu Transylvania Wings, administrația locală pregătește amenajarea unei zone tematice dedicate aviației. Aceasta se va afla în apropiere de Lidl, la intrarea în oraș, acolo unde este proiectată, în viitorul apropiat, construirea unei zone de divertisment, în jurul unui street-mall.

Elicopterul Alouette este recondiționat la IAR Ghimbav

Autoritățile își propun ca viitoarea zonă să combine componenta comercială și de relaxare cu elemente care să promoveze istoria industrială și aeronautică a orașului. Astfel, elementul central al proiectului va fi un elicopter IAR 316B Alouette, cunoscut ca fiind un elicopter de antrenament, produs la începutul anilor 70 la Ghimbav, sub licență franceză. În prezent, elicopterul se află la IAR, unde trece printr-un proces de recondiționare completă pentru a fi transformat într-o veritabilă piesă de muzeu în aer liber. Aparatul de zbor va fi restaurat integral și pregătit pentru amplasarea pe un suport special, realizat de Primăria Ghimbav.

Un avion de dimensiuni mici, în sensul giratoriu

Pe lângă acest elicopter, un alt aparat de zbor va fi amplasat în sensul giratoriu de la intrarea în Ghimbav, la intersecția dintre DN1 și DN73B, spre Cristian. Este vorba despre un avion de mici dimensiuni, tot din portofoliul IAR, care va fi amplasat pe un suport de 3 metri pătrați.

Ionel Fliundra: „Este o formă de respect pentru tradiția aeronautică a Ghombavului”

Proiectul de amenajare a unei zone de street-mall unde să fie amplasate și aparate de zbor produse în trecut la IAR Ghimbav reprezintă o formă de respect pentru tradiția aeronautică a orașului și un mod de conturare a brandului localității, spune primarul Ionel Fliundra:

„Ghimbavul are o identitate strâns legată de aviație și considerăm că această moștenire trebuie pusă în valoare într-un mod modern și atractiv. De aceea îi mulțumesc Transylvania Wings și domnului Costin Bîrgu pentru că a înțeles viziunea noastră și ne-a oferit tot sprijinul în aducerea elicopterului Alouette, care va deveni un punct de atracție important pentru viitoarea zonă de street-mall. De asemenea, îi mulțumesc directorului IAR Ghimbav, domnul Marian Rasaliu, pentru deschiderea și sprijinul acordat în reabilitarea aparatului de zbor. Ne dorim ca această zonă să devină un simbol al orașului și un spațiu atractiv pentru comunitate și vizitatori”, a declarat edilul.

Citește mai departe

Investitii

Codlea investește 17 milioane de lei în piste pentru biciclete și mobilitate verde. 6 km de piste, spații verzi și trotuare noi până în 2029

Municipiul Codlea va construi peste 6 kilometri de piste pentru biciclete, trotuare moderne și spații verzi printr-un proiect european de aproape 17 milioane de lei, finanțat prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027.

Publicat

in

Plan piste de biciclete

Codlea își construiește o rețea modernă de piste pentru biciclete, trotuare și spații verzi. Administrația locală a obținut o finanțare din fonduri europene, pentru a pune în practică un proiect de aproape 17 milioane lei care vizează mobilitatea în municipiu.

14,3 milioane lei nerambursabili pentru proiectul de mobilitate al municipiului Codlea

Contractul de finanțare, în valoare totală de 16,84 milioane de lei, a fost semnat între Primăria Codlea și Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027. Din această sumă, peste 14,3 milioane de lei reprezintă fonduri europene nerambursabile din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR). Proiectul urmează să fie implementat în perioada 22 mai 2026 – 22 mai 2029.

6 km de piste de biciclete pe principalele străzi din Codlea

Investiția vizează realizarea unei rețele coerente de piste pentru biciclete, cu o lungime totală de peste 6 kilometri, pe mai multe artere importante din municipiu: străzile Lungă, Laterală, Hălchiului, Crizantemelor, Nouă și Vulcanului.

În prezent, infrastructura velo din Codlea este fragmentată, existând doar tronsoane scurte și izolate de piste, ceea ce descurajează utilizarea bicicletei ca mijloc de transport zilnic. Prin noul proiect, autoritățile urmăresc să reducă dependența de autoturisme, să scadă emisiile de CO2 și să încurajeze deplasările nemotorizate.

Amenajarea de trotuare și spații verzi, incluse în proiectul de la Codlea

Pe lângă pistele pentru biciclete, proiectul include amenajarea a peste 3.400 de metri pătrați de trotuare și aproape 5.000 de metri pătrați de spații verzi. În zona mediană a străzii Laterală vor fi montate bănci, coșuri de gunoi, rastele pentru biciclete și stâlpi de iluminat fotovoltaici.

Pentru creșterea siguranței în trafic, infrastructura va fi completată cu indicatoare rutiere, marcaje dedicate, stâlpișori flexibili și butoni reflectorizanți. De asemenea, proiectul prevede achiziția unui sistem inteligent de numărare a bicicliștilor, compus din cinci panouri digitale de informare.

Ateliere de mecanică pentru biciclete, tururi ghidate și cursuri de ciclism urban pentru codleani

Autoritățile locale anunță că investiția nu se limitează doar la lucrările de infrastructură. În cadrul proiectului vor fi organizate parade velo, tururi ghidate prin oraș, campanii „Bike to Work” și „Bike to School”, dar și cursuri de ciclism urban și ateliere de mecanică pentru biciclete.

Potrivit estimărilor incluse în proiect, peste 44.000 de persoane ar putea utiliza anual noile trasee pentru biciclete după finalizarea investiției.

Citește mai departe

Investitii

Dublarea străzii 13 Decembrie din Brașov, la al doilea calcul. Valoarea lucrărilor s-a redus considerabil

Publicat

in

Proiectul de dublare a străzii 13 Decembrie din Brașov, o investiție pentru care Primăria Brașov va primi bani de la bugetul de stat prin Planul Național de Dezvoltare Locală este, în continuare, în etapa calculelor.

Pentru această investiție, Consiliul Local Brașov a aprobat anul trecut valoarea estmată a lucrărilor, dar calculele au fost refăcute, astfel că în ședința de plen a Legislativului local de mâine va supus aprobării un nou deviz de lucrări, suma necesară implementării proiectului fiind mult mai mică.

Astfel, dacă anul trecut valoarea totală a proiectului era estimată la 55.442.577 lei (TVA de 19% inclus), după refacerea calculelor valoarea totală a investiției scăzut la 29.242.408, inclusiv TVA 21%.

Proiectul prevede extinderea la patru benzi a străzii 13 Decembrie pe tronsonul cuprins între str. Vasile Goldiș şi str. Orizontului, dublarea podului peste râul Timiș, realizarea unei piste duble de cicliști, refacerea rețelei de contact RATBV, colectarea şi evacuarea apelor din precipitații de pe suprafața aferentă acesteia şi completarea iluminatului stradal.

Termenul de finalizare a lucrărilor este de 16 luni de la data emiterii ordinului de începere.

Citește mai departe

Trending