După o perioadă de liniște, pe Coasta Vacii a început să apară mișcare în perioadă. Astfel, în a doua jumătate a lunii noiembrie, mai mulți brașoveni...
După 8 ani în care a ținut „în conservare” fostul clădirea fostului Liceu Silvic „Dr. Nicolae Rucăreanu” de pe strada Petofi Sandor nr. 17, Biserica Evanghelică are...
După doi ani de la începerea demersurilor, preluarea de către Compania Națională de Investiții a proiectului de modernizare a Corpului B al Spitalului Clinic Județean de...
După ce s-a mutat în partidul lui Victor Ponta, deputatul Mihai Mohaci a transmis și o „scrisoare de adio”, în care a explicat de s-a mutat...
Fostul prefect al Brașovului, deputatul Mihai Mohaci, dar și fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov, Mihai Popa, au plecat din PSD, alăturându-se partidului lui Victor Ponta,...
După ce în martie și iunie au fost coduri roșii de inundații, iar din cauza ploilor abundente, din acumularea de pe Tărlung a fost furnizată apă...
O cabană din localitatea Bran a fost distrusă într-un incendiu în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar cele trei persoane care se aflau în interior au...
Primăria Brașov actualizează studiul de trafic realizat în 2010. Documentul, care este estimat la 996.000 de lei cu TVA inclus, va fi valabil încă zece ani...
Primăria Brașov investește peste 300.000 de lei pentru extinderea sistemului de detecție și alarmare la incendiu în sediul său de pe bulevardul Eroilor. Investiția este estimată...
Pe lângă manifestările organizate în orașe, Centenarul Marii Uniri a fost sărbătorit și pe munți. Practic, aproape pe orice vârf accesibil în această perioadă a anului...